Buhuși

Buhuși
—  oraș  —
Monumentul eroilor din Buhuși
Monumentul eroilor din Buhuși
Stemă
Stemă
Buhuși se află în România
Buhuși
Buhuși
Buhuși (România)
Poziția geografică
Coordonate: 46°43′N 26°42′E ({{PAGENAME}}) / 46.717°N 26.700°E
Țară România
Județ Bacău
SIRUTA20778
Atestare documentară1438
ReședințăBuhuși[*]​
Localități componenteBuhuși[*]​, Marginea, Runcu
Guvernare
 - primar al orașului Buhuși[*]​Vasile Zaharia[*]​[1] (PSD, )
Suprafață
 - Total39,85 km²
Altitudine235 m.d.m.
Populație (2021)
 - Total14.152 locuitori
 - Densitate365 loc./km²
Fus orarUTC+2
Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
Poziția localității Buhuși
Poziția localității Buhuși
Poziția localității Buhuși
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Buhuși (în idiș באהוש, în ebraică בוחוש, transliterat: Bohush) este un oraș în județul Bacău, Moldova, România, format din localitățile componente Buhuși (reședința), Marginea și Runcu.

Așezare

Orașul se află în nordul județului, la limita cu județul Neamț, în sud-estul depresiunii Cracău-Bistrița (la 235 m altitudine) la confluența pârâului Români cu râul Bistrița, la 24 kilometri nord-vest de Bacău pe terasele superioare ale Bistriței, dincolo pe versanții sud-vestici ai dealului Runc. Orașul Buhuși este traversat de șoseaua națională DN15, care leagă Bacăul de Piatra-Neamț. Din acest drum, la Buhuși se ramifică șoseaua județeană DJ156B, care duce spre sud-vest la Blăgești, și șoseaua județeană DJ158, care duce spre nord în județul Neamț la Români, Moldoveni și Secuieni (unde se termină în DN2).[2] Prin oraș trece și calea ferată Bacău-Bicaz, pe care este deservit de stația Buhuși.

Demografie



Componența etnică a orașului Buhuși

     Români (66,89%)

     Romi (10,2%)

     Alte etnii (0,14%)

     Necunoscută (22,77%)



Componența confesională a orașului Buhuși

     Ortodocși (75,17%)

     Romano-catolici (1,09%)

     Alte religii (0,61%)

     Necunoscută (23,13%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația orașului Buhuși se ridică la 14.152 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 14.562 de locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (66,89%), cu o minoritate de romi (10,2%), iar pentru 22,77% nu se cunoaște apartenența etnică.[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (75,17%), cu o minoritate de romano-catolici (1,09%), iar pentru 23,13% nu se cunoaște apartenența confesională.[5]

Buhuși - evoluția demografică
Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki.

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Politică și administrație

Orașul Buhuși este administrat de un primar și un consiliu local compus din 19 consilieri. Primarul, Vasile Zaharia[*]​, de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[6]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat6      
Partidul Național Liberal5      
Partidul PRO România5      
Partidul Mișcarea Populară2      
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților1      

Istorie

Prima atestare documentară, așezarea datează din 1438, fiind consemnată așezarea cu numele de Bodești. La 14 aprilie 1457, în localitatea Orbic (azi cartier al orașului), Ștefan cel Mare, înaintând spre Suceava, a reputat o victorie decisivă asupra lui Petru Aron. Începând cu anul 1800, așezarea capătă treptat numele actual, fiind numită mai întâi Bodeștii lui Buhuș, Bodeștii Buhușoaiei, Buhușoaia, Buhuș. Toate aceste denumiri derivă de la numele familiei boierești Buhuș care stăpânea aceste locuri. În anul 1819 a fost declarat târg boieresc, iar din anul 1832 încep să apară primele ateliere meșteșugărești. A fost declarat oraș în anul 1930.

La pagina 137 din Enciclopedia Cugetarea (1936 - 1939), precum și la pagina 576 din "Istoria românilor" de Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu se afirmă cu certitudine că localitatea a purtat în trecut și numele de București.[7][8] În realitate, denumirea este cea de Bucureștii Mici și a fost purtată (alternativ cu denumirile de Buhușoaia sau Târgușorul) de târgul ce era reședința comunei Buhuși în secolul al XIX-lea.[9]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Buhuși era o comună rurală din plasa Bistrița a județului Neamț, comună formată din satele Buhuși, Bodești, Margina și Orbicu, având în total 3155 de locuitori. În comună funcționau o fabrică de postavuri înființată de colonelul E. Alcaz, o școală primară de băieți și una de fete.[10]

În anul 1921 Buhuși devine comună urbană (oraș), evenimentul fiind consemnat în 1929 de către Josef Kaufmann în lucrarea sa Numele, întemeierea, vechimea și istoricul târgului Buhuși:[11]

„În anul 1921, guvernul, în urma intervenţiei parlamentarilor judeţului, orăşelul Buhuşi a fost transformat din comună rurală în urbană, şi în ziua de duminică 8 mai s-a sărbătorit cu mare pompă acest eveniment, la care au asistat d. Nicu Calmuschi, prefectul judeţului, d-nii deputaţi col. Calmuschi, Gh. Nicolau, George Lalu şi Ernest Kirkulescu, toate notabilităţile şi autorităţile întregului judeţ, care au fost întâmpinaţi la barieră cu muzică şi drapele, formând un impozant cortegiu, care merse întâi la biserică unde s-a făcut serviciul divin, de aici cortegiul a mers la sinagogă, unde s-a oficiat de asemenea un Te-Deum şi unde rabinul B. Roller a ţinut un impozant discurs, mulţumind guvernului în numele populaţiei evreieşti etc.”
—Josef Kaufmann, Numele, întemeierea, vechimea şi istoricul târgului Buhuşi, 1929, Piatra Neamț

În anii următori, Buhuși a continuat să se dezvolte, fiind înființate prima circumscripție sanitară în 1922, iluminatul public în 1927, primul cinematograf în 1930 și instalația de apă potabilă în 1932.[11]

Anuarul Socec din 1925 confirmă schimbarea statutului Buhușului în cel de comună urbană, având 5350 de locuitori și cuprinzând și satele Bodești, Marginea, Schitu Runc și Runc; orașul era reședința plășii Buhuși din același județ.[12]

În 1950, Buhuși a devenit oraș raional, reședință a raionului Buhuși din regiunea Bacău, iar în 1964, raionul Buhuși a fost desființat, orașul trecând la raionul Bacău din aceeași regiune.[13] Orașul a trecut în 1968 la județul Bacău; tot atunci au fost desființate și localitățile Bodești, Mocani[14] și Orbic, comasate cu localitatea Buhuși, iar satul Ciolpani, apărut între timp, a fost și el comasat cu satul Runcu.[15][16]

Evreii din Buhuși

La sfârșitul secolului al XVIII-lea și mai ales la începutul secolului al XIX-lea, datorită înăspririi situației acestora în Galiția, evreii au emigrat către Transilvania și Principatele Române, în special Moldova, deoarece autoritățile erau aici mai tolerante.[17]

Carol Iancu aprecia că „în 1803 existau în Moldova circa 30000 evrei, în 1848 circa 60000, recensământul din 1859 cifrându-i la 118922”.[18]

În 1819, proprietarul moșiei Bodești, boierul Toader Buhuș, a obținut un hrisov de la domnitorul Moldovei, Scarlat Callimah, care îi permitea să organizeze șase iarmaroace anuale și un târg săptămânal, duminica. Hrisovul includea și dreptul de a încasa o taxă de 24 de bani pentru fiecare vită mare vândută. Un al doilea hrisov, emis de domnul Ioniță Sandu Sturdza, acorda dreptul exclusiv de a comercializa vinul și rachiul și de a încasa taxa din zilele de târg.[11]

În 1823 s-au stabilit în Buhuși evrei din Herța și Sulița după ce Toader Buhuș i-a invitat printr-o scrisoare datată pe 3 septembrie 1823, prin care le transmitea că avea aprobare pentru deschiderea a douăzeci de dughene care erau scutite de dări către vistieria domnească.

În octombrie 1823, Teodor Buhuș a încheiat un contract cu un grup de evrei, reprezentați de Iancu Copel, pentru înființarea unui târgușor pe o perioadă de 10 ani, cu obligația achitării taxei pe mărfurile vândute și a chiriei pe locul ocupat. De asemenea, pentru o perioadă de 10 ani, taxa pe păcură era redusă la jumătate față de cea plătită în târgul Sulița.[11]

Printre primii evrei stabiliți în Buhuși se numărau: Șloime Zetgherșen, Copel Bodeșter, Herș Leib Orândar, Lupu Ungureanu, Sol. Roș, Lupu Cioră, David Blijeșter, Moșke Nemțian, Zalmen Lipscan, Copel Gârlener, Șmil Ioil Lipscanu, Strul Bențien și Moise Rahover.[19] Acești evrei ar fi primit un hrisov domnesc, care a ars în incendiul din 1863, prin care li s-au alocat locuri pentru sinagogă, feredeu și cimitir.[11]

Conform unui document datat 30 august 1824, preotul Axinte a vândut negustorilor evrei din localitate o casă și livada adiacentă acesteia. Scopul acestei tranzacții era amenajarea unei sinagogi pentru comunitatea evreiască din Buhuși:

„Mai jos iscălitul preot Axinte, prin acest zapis al meu ce dau la mâna domielor sale neguţitorilor jidovii din Budeşti, adevărez spre a fi ştiut că prin bună tocmeală le-am alcătuit şi le-am vândut o casă a mea ce am avut, pentru ca s-o facă şcoală, cu tocmeală în acelaşi chip, ca să aibă dumnealor de acu înainte a stăpâni atât casa precum şi livada ce o am lângă casă şi se cuvine ca un lucru a domnialor, iar pentru pământ rămâne a se ănvoi cu domnul coconu Theodoraş, fiind moşia domniei sale, şi s-a îndatorit a-mi da pentru această casă cu livadă şi cuhne 90 lei (adică 90 lei)

Însă darea baniloe s-a îndatorit în acelaşi chip a urma, adică jumătate acum, duminică ce vine, până n-a apuca a intra în sărbătoare şi, jumătate ce sunt cusur, îndată după ce vor eşi din sărbătoare, fără a mă prelungi sau a mă şicana, iar când după tocmeala ce se arată nu vor fi următori cu darea banilor la vade, atunci tocmeala să rămâe ca un lucru de nimic. Şi spre mai mare credinţă am iscălit eu însumi.

1824 august 30 [ss] Erei Axinte Faţă înaintea mea a dat acest zapis preotul Axinte pentru vânzarea binalei casei arătate şi fiind săvârşite tocmeală prin bună învoială amândoror părţilor, sa adeverit şi de mine. Theodoraş Buhuşi

1824 aust 30”
—Federația Comunităților Evreiești din România, Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România. Volumul III, partea 2, 1999, Hasefer, p. 511-512, ISBN 973-9235-88-3

La 12 aprilie 1825, Anica, soția lui Toader Buhuș,[20] a solicitat locuitorilor din târgușorul București, situat pe moșia Bodești, să încurajeze și alți negustori străini să își construiască case, deoarece urma să obțină un hrisov „în ponturile Suliței”​​. În noiembrie 1828, în Bodești, împreună cu târgușorul Anicăi Buhuș, existau o biserică, 50 de case și 18 grajduri.[11]

În 1830 în comuna Bodești locuiau 30 evrei, iar în 1831, în Buhuși erau consemnați 82. În 1833 Buhuși apare pe harta administrativă a Moldovei ca târg. Comunitatea evreiască din Buhuși a înregistrat o creștere semnificativă, de la 537 de persoane în 1859 la 1728 în 1899. Iacob Psantir estima în 1869 că numărul evreilor din Buhuși ar fi fost de 150.[11]

Buhuși a devenit un centru important al hasidismului în Moldova în anul 1860, sub conducerea rabinului Yitzchok Friedman (1835-1896), nepotul rabinului Israel Friedman din Rujîn. În aprilie 1897, datorită eforturilor societății ieșene „Cultura”, a fost înființată școala israelito-română într-o clădire nouă, spațioasă și igienică, având scopul de a dezvolta învățământul între copiii israeliți, conform legii instrucțiunii din 1893. Raportul din 1900 menționa că directorul școlii israelito-române din Buhuși, I. Heller, avea și responsabilități medicale pentru îngrijirea copiilor.[21][11]

Păcăleală de 1 Aprilie. Pe ziua de 1 Aprilie, comunitatea israelită din Buhuși a încredințat d-lui Iorga slujba de haham al acelei localități

În 1909 a fost înființată o școală primară mixtă particulară, pentru elevi români și de alte naționalități ai muncitorilor din Fabrica de Postav, care a funcționat până în 1948, întrucât școala israelito-română nu mai putea face față cerințelor. Directoarea acestei școli a fost Matilda David, absolventă de școală profesională. În 1927, elevii acestei școli erau născuți în diverse țări, inclusiv Argentina, Austria, Germania, Ungaria, Polonia, și din orașe românești precum Bacău, Roman și Neamț. După 1941, majoritatea elevilor de alte naționalități au plecat, școala fiind frecventată de copiii lucrătorilor romani.[21][11]

În august 1913, un raport a lui Israel Astruc către conducerea organizației Jewish Colonization Association evalua existența în Buhuși a 285 de familii, cu 982 de persoane.[11]

Diversitatea organizațiilor evreiești din Buhuși este ilustrată prin numeroasele societăți înființate pentru susținerea comunității, precum Hahawas Israel în 1880, Bikur-Choilim pentru ajutorarea bolnavilor săraci, Malbisch-Neurim, în 1890, pentru ajutorarea femeilor și copiilor săraci, Beth-Hassefer în 1896 care a contribuit la înființarea școlii sraelito-române, Or-Zion, în 1909, cu scop sionist sau Keren Hayessod în 1921.

Potrivit Recensământului din 1930, Buhuși avea o populație de 8655 de persoane, dintre care 1941 erau evrei, reprezentând 22,4% din total.[22]

Fabrica de postav era deținută de proprietari evrei, precum Schlesinger, Lazăr Margulies, Oskar Kaufman și R. Halfon, apropiați ai Elenei Lupescu, buhușeanul Lazăr Margulies, director-general al Societății pentru Industria Textilă fiind între 1936-1939 și vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România, alături de alți doi industriași evrei, Max Auschnitt și Izsó Diamant.[11]

În timpul guvernării legionare, evreii din Buhuși au suferit violențe, confiscări de averi și alte persecuții, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, comunitatea evreiască din Buhuși fiind puternic afectată, clădirile comunitare fiind confiscate și multe persoane fiind deportate sau ucise. Pe listele deportaților evrei din Transnistria figurează 165 de persoane născute în Buhuși, evrei din oraș fiind consemnați și printre victimele navei Struma, torpilată de Armata Sovietică în 1941.[11]

La 21 iunie 1941, Ion Antonescu a trimis prefecților o telegramă urgentă, solicitând evacuarea forțată a evreilor cu vârste între 18 și 60 de ani din satele și comunele rurale. În decurs de șase săptămâni, între 50000 și 60000 de evrei au fost evacuați, reprezentând aproximativ 25% din totalul populației evreiești din România la acea vreme. Printre evreii evacuați se numărau cei din satele Rediu, Roznov, Tazlău, Cândești, precum și Borlești și din Târgu-Neamț.

În 1942 numărul evreilor era de 1705, aproximativ 19,6% din populația localității, după război, populația evreiască crescând temporar la 8000, deoarece o parte dintre evreii evacuați forțat în 1941 au ales să se stabilească în Buhuși. Majoritatea evreilor au emigrat ulterior, în timpul regimului comunist, în Israel.[23]

În 1947 în Buhuși mai erau 2000 de evrei, în 1969 orașul mai avea 50 familii de evrei, iar la Recensământul din 1977 mai erau consemnați 210 evrei. În anii 2000 mai existau 4 evrei în Buhuși: David Alterescu și soția sa, Sofia, Ernest Ianculovici și Caster Herșcu. Ultimul evreu din localitate, Sofia Alterescu, a decedat în 2012.[24][25][26] Ultimul rabin din Buhuși a emigrat în 1951 în Israel,[11] transferând curtea rabinică la Tel Aviv,[27] aceasta fiind mutată la Bnei Brak în 1987.[28]

Monumente istorice

Cinci obiective din orașul Buhuși sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură: sinagoga (1858–1859); ansamblul conacului „Theodor Buhuș” (astăzi Muzeul de Istorie din Buhuși), ansamblu ce cuprinde conacul și poarta (construite în 1800); hanul de la Gura Orbicului[29] (sfârșitul secolului al XVIII-lea); biserica de lemn „Sfântul Nicolae” (1729, refăcută în 1846) din satul Runcu (aflată în fostul sat Ciolpani); și biserica „Sfinții Îngeri” (1787) din satul Runcu.

Sport

Personalități

Note

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  2. ^ Google Maps – Buhuși (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  7. ^ Enciclopedia Cugetarea, Predescu, p.137
  8. ^ Istoria Românilor, Giurescu & Giurescu, p.576
  9. ^ Lahovari, George Ioan (). „Buhușul, tîrgșor”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 2. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 59–60. 
  10. ^ Lahovari, George Ioan (). „Buhușul, com. rur.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 2. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 59. 
  11. ^ a b c d e f g h i j k l m Dumitru Ficuţă. „DATE PRIVIND COMUNITATEA EVREIASCĂ DIN BUHUŞI” (PDF). 
  12. ^ „Comuna urbană Buhuși în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  13. ^ Lahovari, George Ioan. „Decretul nr. 798 din 17 decembrie 1964 privind modificarea anexei la Legea nr. 3/1960 pentru îmbunătățirea împărțirii administrative a teritoriului Republicii Populare Romîne”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. București: Stab. grafic J. V. Socecu. 
  14. ^ „Steagul Roşu, mai 1968 (Anul 23, nr. 4738-4762) | Arcanum Newspapers” (în engleză). adt.arcanum.com. Accesat în . 
  15. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  16. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  17. ^ Victor Eskenasy, „Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România”, vol. I, ed. FCER, p. 141-144, 1986.
  18. ^ Iancu, Carol; Litman, C. (), Evreii din România (1866 - 1919): de la excludere la emancipare (ed. Ed. a II-a, revizuită şi adăugită), Hasefer, p. 49, ISBN 978-973-630-126-1  |access-date= necesită |url= (ajutor)
  19. ^ Benjamin, Lya (), Evreii din România în texte istoriografice: antologie, Hasefer, p. 344, ISBN 978-973-630-015-8  |access-date= necesită |url= (ajutor)
  20. ^ Fercu, Ion (). „Biserica Parohiei „Sfânta Înviere" Buhuşi - Două sute de ani de istorie”. Deșteptarea Bacău - Liderul presei băcăuane!. Accesat în . 
  21. ^ a b Rotman, Liviu (), Școala israelito-română, 1851-1914, Editura Hasefer, p. 327, ISBN 978-973-9235-89-1  |access-date= necesită |url= (ajutor)
  22. ^ Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, Vol. II, pag. 308
  23. ^ Cronologia muzeului de istorie al Evreilor din România; Hasefer Publishing House, The Romanian Jewish Community
    Informații suplimentare: [[{{{1}}}]]
  24. ^ Deșteptarea (0001-11-30). „Din 5000, a mai ramas doar un singur evreu in Buhusi”. Deșteptarea Bacău - Liderul presei băcăuane!. Accesat în 13 iunie 2024.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  25. ^ Păduraru, Adrian (). „In Buhusi nu mai exista niciun evreu » Buhusi.NET”. Buhusi.NET. Accesat în . 
  26. ^ „Ultimii evrei de la BuhusiCimitirul evreiesc, loc de depanat amintiri”. www.hotnews.ro. Accesat în . 
  27. ^ Friedman, Yisroel. The Golden Dynasty: Ruzhin, the royal house of Chassidus. Jerusalem: The Kest-Lebovits Jewish Heritage and Roots Library, 2nd English edition, 2000, p. 262.
  28. ^ Friedman, The Golden Dynasty, p. 267.
  29. ^ „Istoria orașului Buhuși lăsată în paragină”. Buhuși Online. . Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

  • Enciclopedia Cugetarea,(1940), Lucian Predescu
  • Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi,(1975), Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Buhuși
  • Buhuși, orașul care și-a vândut motorul la fier vechi[nefuncțională], 31 august 2011, Andreea Sminchise, Jurnalul Național


v • d • m
Subdiviziunile administrative ale județului Bacău
Reședința
Bacău (144.307 loc.)
 Stema judeţului Bacău
Municipii

Onești (39.172 loc.) · Moinești (21.707 loc.)

Orașe

Comănești (19.568 loc.) · Buhuși (14.562 loc.) · Dărmănești (12.247 loc.) · Târgu Ocna (11.300 loc.) · Slănic-Moldova (4.198 loc.)

Comune

Agăș · Ardeoani · Asău · Balcani · Berești-Bistrița · Berești-Tazlău · Berzunți · Bârsănești · Blăgești · Bogdănești · Brusturoasa · Buciumi · Buhoci · Cașin · Căiuți · Cleja · Colonești · Corbasca · Coțofănești · Dămienești · Dealu Morii · Dofteana · Faraoani · Filipeni · Filipești · Găiceana · Gârleni · Ghimeș-Făget · Gioseni · Glăvănești · Gura Văii · Helegiu · Hemeiuș · Horgești · Huruiești · Itești · Izvoru Berheciului · Letea Veche · Lipova · Livezi · Luizi-Călugăra · Măgirești · Măgura · Mănăstirea Cașin · Mărgineni · Motoșeni · Negri · Nicolae Bălcescu · Odobești · Oituz · Oncești · Orbeni · Palanca · Parava · Parincea · Pâncești · Pârgărești · Pârjol · Plopana · Podu Turcului · Poduri · Prăjești · Racova · Răcăciuni · Răchitoasa · Roșiori · Sascut · Sănduleni · Sărata · Săucești · Scorțeni · Secuieni · Solonț · Stănișești · Strugari · Ștefan cel Mare · Tamași · Tătărăști · Târgu Trotuș · Traian · Ungureni · Urechești  · Valea Seacă · Vultureni · Zemeș

Sate
Sate din județul Bacău